October19
Scoala si-a intrat in mana, profii la fel.. Notele au inceput sa curga, 3-uri, note mai mici si note mai mare, depinde de fiecare.A inceput agitatia, am facut cunostinta cu “cei mici” , sunt super, cuplari de colo colo, cei mari cu cele mici, cele mari cu cei mici, alea alea, nebuneli.Am chiulit. Cred ca am, 6 absente deja. O.o . Pana acum, am dat teza la chimie, chimia anorganica (clasa a 9-a), in vacanta ziceam ca o sa dau la biologie, fiind foarte hotarata ca n-o sa-mi placa materia de chimie de anul asta, respectiv chimia organica, pai.. sincer, imi place si iar dau teza la chimie 
Desi.. nu-mi doresc nicio profesie care sa includa chimia. Intr-o joi, vine diriga la voi “hai weekendul asta! excursie! repede, toata clasa!“, toti uimiti de hotararea dirigai, incercam sa schitam zambete, incercam sa fim incantati (unii chiar erau), apoi intrebarea urma “Unde mergem?” si diriga ne-a raspuns “pai propuneti locuri, voi stiti, unde e frumos, la munte, hai!“. Totul era rapid. Nici nu stiam daca mergem toti, daca putem toti. Ziua urmatoare primim raspuns de la Vlad, care gasise cabana, in Poiana Tapului.. Busteni (pe acolo!)… Pret bun, tot foarte bun. Dar cum totu’ se intamplase prea repede, nu stiam cati mergem si era musai sa mergem toti pentru “a ne cunoastem“. Sincer, mi-am “cunoscut” colegii… cred ca i-am vazut in aproape toate ipostazele: treziti cu noaptea in cap (cand am mers la tren), flamanzi, deshidratati, obositi de la urcatul pe munte, somnorosi (cand ajungem la cabana), suparati, nervosi, cu zambetul “N-ai dansat cu mine aseara” (sau mai stiu eu ce-ai facut aseara), bauti, nedormiti… tot, sa nu uit.. plansi (cred ca a fost un caz).Muuulte s-au intamplat in excursia aia de o noapte! Muulte.. Ajungem acolo, stam o ora jumate poate doua, apoi pornim catre “Cascada Urlatoare“.. incet incet.. la pas, mai vorbind, respirand aerul curat de munte, privind peisajele incredibile ale naturii… totul verde (ca sa-i fac in ciuda Ralucai). Normal ca eram transpirata toata, obosisem foarte mult cu urcatu asta .. of.. si cand dau drumul la mana care ma ajuta sa tin pasul.. alunec si cad.. piciorul era sub mine.. ingrozitor. M-am ridicat, si mi-am continuat drumul.. Credeam ca totul e ok. Am ajuns si la Cascada, nu urla, si sigur nu era nimeni pe acolo care sa urle, decat daca s-ar arunca de sus. Obosita, m-am asezat pe o piatra, inainte sa inceapa sesiunea foto. “hai crina la poza!”. Cand ma ridic, piciorul nu ma sustinea deloc… era o durere de nesuportat, dar m-am dus ba intr-un picior, ba tarata, sa fac poze… ca nu m-oi duce mereu la Cascada Urlatoare. Drumul intors spre Busteni, a fost ingrozitor pentru mine, aveam nevoie doar de un cutit pentru a-mi taia piciorul care ma chinuia.Foamea ne cuprindea pe toti.. Fiecare grup s-a dus separat la un local sa manance, dintre care doua s-au intalnit la “Am uitat cum se numea restaurantul“. Am avut o masa de, iertati-ma, cacat. Un tip, care pare destul de treaba, chelner, vine, ne ia comanda, avea un accent ciudat, parea a fi un francez incercand sa “vorbeste romaneste“. Cu chiu cu vai, ne-a luat comanda, ne-a adus un numar bun de pizza Caraiman, dar nu la fel cu pizza Mozaic. Se intoarce, surprins ca facuse o eroare, si incercand sa fie dragut spune ca aduce Mozaicul (2 la numar) imediat. Surpriza, doar un Mozaic. Tacem. Ne abtinem sa nu-i zicem ceva. Pentru a nu continua cearta care deja incepuse ii spun “Ne aduceti nota, va rog?”. Se uita cu o expresie de genul “cu ce te pot ajuta?” imbarligata cu “nu-mi vine sa cred ce mi se intampla” si zice “imediat. Oricum nu va mai aduceam nicio pizza!”. Pentru a fi siguri ca nu ne ia la bani , ne-am facut calculul nostru care era la fel cu al lui. Ca sa fim rai pentru tot ce a facut, nu-i lasam niciun banut in plus. Sa mai zic ca pizza era foarte mica? (adica mica rau!)
De abia asteptam sa ajung la cabana, piciorul ma durea ingrozitor.. Intr-un final, ajungem si noi, ma intind in pat.. stau un pic, fac un dus si apoi ma duc jos, unde o intalnesc pe diriga care ma intreaba cum imi e piciorul, raspunsul meu n-o incanta deloc, ba chiar o alerta si pe gazda, care ma pune sa-i arat gleza, spunandu-mi ca poate am o luxatie/ entorsa. Imi da crema cu care sa ma frec de nu stiu cate ori. Mi-a pastrat si loc la masa, unde sa-mi intind piciorul. Mai tarziu, sora Anei, care este studenta la Medicina, imi da vestea ca am o entorsa “frumoasa”. Se dusese noaptea mea. Vroiam sa ma joc si eu Twister, vroiam si eu sa dansez, dar cu “butucul” meu, ce sa mai fac? 
Seara a trecut cu greu. Nici nu vreau sa-mi mai amintesc (chiar daca deja am facut-o). Stiu doar ca am dormit cu Andreea si cu Dani. Dani, sa stii ca sforai (presupun ca stiai, din moment ce te-au inregistrat baietii). Stiu doar ca il pusesem pe un coleg, Dragos, sa ma trezeasca la 4 fara un sfert (atunci se zicea ca merg majoritatea sa se culce, eu m-am pus in pat pe la 2 jumate aproape 3), a venit omu’ “crina.. trezeste-te!” , eu, enervata, iau ursuletul cu care dormeam si ii f#t una in fata. Ziua urmatoare ma intreaba “da` de ce ai dat in mine?”, colegii incep sa rada “da` mah crina, ce i-ai facut? ca a venit cu ochiu roshu “. Aflasem deci, ca il nimerisem in ochi. Sincer, nu-mi amintesc clar motivul pentru care am dat in el, dar stiu ca am zis in soapta “Lasa-ma-n durerea mea in pace!” 
.
Ziua urmatoare a fost nasoala. Mahmureala. Nu la mine. La mine in camera mirosea a vodca, desteptii varsasera o sticla in chiuveta din baia noastra si putzea! Mergeam greu, diriga vroia sa ma lase la cabana, sa nu mai merg si eu in Sinaia. In niciun caz n-o sa stau la cabana singura. Oricum, am mers. Cu incetinitorul , dar am mers. Trenul a avut intarziere jumatate de ora. Grozav. In tren, aerul a fost poluat, la fel si linistea cu “aroma” si zgomotele produse de 3 dintre colegii nostrii dragi care mancasera mici cu usturoi. Fascinant!
Directia mea, cand am ajuns in Bucuresti, a fost Spitalul Municipal. Dupa o asteptare (la spusele doctorului) de 3 sferturi de ora, sa aflam ca doctorul intrase in operatie de o jumatate de ora. O colega de-a mamei si-a dat cu parerea la minunatul meu picior, entorsa. Ok. Nu-mi placea. Vazand ca ceasul trece de ora 10 jumatate, am zis ca mergem la spital urmatoarea zi. Mamei ii veni ideea de a merge la Urgente la Ortopedie, unde un domn chelios, cu umeri lati, ma trimite intr-o camera care parca era in renovare (era sala unde se pun gipsurile). Ma pune pe masa, ma descalta (nimic mai mult) si incepe sa ma apese, “te doare?”, “deloc”… brusc, imi intoarce piciorul, raspunsul meu veni o data cu un mic urlet de durere “DA!”, “entorsa, pauza cu sportul 3 saptamani, nu fasa elastica, nu masaj, doar un strat gros de mediclofenac si atat. repaus”. Scoala era ok. Ziua urmatoare, am incercat sa stau in pat, sa nu ma duc la scoala, dar ai mei ziceau atatea pe seama mea incat am zis “ma duc la scoala. mama, ma duci la scoala?”, normal ca m-a dus. Profa de info, fu surprinsa de aparitia mea, nu puteam sta acasa, tampeam.
Mai am de povestit, dar sincer, mi-e somn. De dimineata, Raluca ma pune la invatat. Urmeaza o saptamana cu 7 lucrari. Wish me luck.
[Multi privesc, putini vad.] (parca asa era)
Later Edit: Pacat ca nu scrie ora la care am publicat. Ceasul meu arata ora 1:19 AM.